29% grad de absorbție al fondurilor europene
Romania continuă să aibă un ritm susținut de absorbție al fondurilor europene și ne menținem foarte aproape de media europeană, care a ajuns la 31%. Am recuperat anul pierdut de guvernul Cioloș, am acreditat toate Autorităţile de Management şi am ajuns din urmă ţările...
Implementarea biletului unic pentru transportul interurban gratuit acordat persoanelor cu dizabilități
Gratuitatea serviciilor de transport interurban pentru persoanele cu dizabilităţi este un drept garantat de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ministerul...
A fost adoptat primul program de susţinere a investiţiilor în infrastructura culturală
Angajamentul Guvernului privind investițiile urgente în infrastructura cu destinație culturală este puternic subliniat în cadrul Programului de guvernare 2017-2020, la Capitolul Cultură. Cultura are nevoie de investiții, iar pentru a garanta buna finanțare a Culturii...
Restaurarea caselor memoriale ale artizanilor Marii Uniri
MCIN a achiziționat Ansamblul Conacului Brătianu - Florica („Vila Florica”) pentru 1,82 milioane de Euro în noiembrie 2017. În 2018 au fost restaurate 2 case memoriale prin Programul Centenar. Suma alocată - 4.649.000 Lei.
Celebrarea Centenarului Marii Uniri
În perioada 2017-2018 au fost aprobate și realizate 528 proiecte ale instituțiilor centrale, instituțiilor și UAT-urilor și 114 proiecte ale ONG-urilor. Valoarea totală a acestora a fost de aproximativ 45,5 milioane de Euro.
Dezvoltarea Companiei Unifarm S.A
Adoptarea OUG nr.19/ MOF nr.259/23.03.2018. Activitatea de aprovizionare cu medicamente necesare asigurării activității de prevenire a deceselor și agravării bolilor generate de lipsa imunoglobulinei umane a fost declarată serviciu de interes economic general...
Introducerea finanțării programului “Inovaţie în sănătate”
Introducerea finanțării programului Inovaţie în sănătate, prin punerea la dispoziţia pacienţilor a celor mai noi metode terapeutice, biotehnologii cu eficienţă ridicată şi tratamente din ce în ce mai specializate în vindecarea anumitor maladii, cu un impact...
Elaborarea Catalogului Național al Dispozitivelor Medicale și al Materialelor Sanitare
Elaborarea Catalogului Național al Dispozitivelor Medicale și al Materialelor Sanitare (nu există acum), inclusiv cele de ultimă generație, pe specialități/afecțiuni și prețuri maximale și publicarea pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentelor şi Dispozitivelor...
Elaborarea şi actualizarea periodică a Catalogului Naţional al Medicamentelor, (care există acum) în vederea asigurării predictibilităţii pentru pacient şi producător
Actualizarea periodică a Catalogului Naţional al Medicamentelor - Proiect finalizat prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1468/21.11.2018 Și OMS 1469/2018 (catalog public). Actualizarea periodică a listei de medicamente compensate și gratuite. În anul 2018, au fost...
Creșterea capacității de screening, prin fonduri nerambursabile, a bolilor infecțioase transmisibile (inclusiv cu transmitere sexuală): hepatită, HIV, tuberculoză
Dotarea cu echipamente medicale de screening auditiv prin otoemisiuni acustice. Valoare: 2.633.000 Lei Implementat în 186 unități sanitare Program de prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei...
Creșterea capacității de screening neonatal, prin fonduri nerambursabile
Creșterea capacității de screening neonatal, prin fonduri nerambursabile, pentru depistarea malformațiilor congenitale, risc genetic, erorilor înnăscute de metabolism, deficiențelor senzoriale și fibrozei chistice: screening puls oximetrie, screening genetică, fibroză...
Creșterea capacității de screening preconcepțional și prenatal prin fonduri nerambursabile
Programe regionale de îngrijire a gravidei și copilului Durată: până în 2023 Valoare totală: 18,1 milioane de Euro pentru ambele etape Beneficiari: 100.000 gravide vor beneficia de servicii medicale Contract aferent fazei I, semnat în octombrie 2018.
Creșterea capacității de screening, prin fonduri nerambursabile, pentru depistarea bolilor netransmisibile cu impact asupra sănătății publice: cancer col uterin, cancer mamar, cancer colorectal, cancer prostată, cancer pulmonar, diabet zaharat, boli cardio vasculare, boli pulmonare cronice
Program de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin cu două etape de implementare Durată: până în 2023 Valoare totală: 46,8 milioane de euro pentru ambele etape Beneficiari: 1.000.000 femei testate Contract aferent...
Dezvoltarea şi implementarea serviciilor e-health la nivel naţional prin fonduri nerambursabile
Registre de boală implementate - 100. Solicitant Ministerul Sănătății. Stadiu proiect: 90% - definire funcționalități registre. *În cursul lunii martie 2019 va fi depus proiectul tehnic la Comitetul Tehnico-Economic pentru Societatea Informațională; Sistem informatic...
Reabilitarea. Modernizarea. Extinderea. Dotarea ambulatoriilor de specialitate
29 ambulatorii au beneficiat de finanțare în cadrul apelului de proiecte retrospective POR. + 120 proiecte depuse și aflate în diferite stadii de contractare/evaluare pe POR, apel clasic.
Organizarea de expoziții „Conceput în România”
Organizarea unor evenimente la nivel național, la Palatul Parlamentului, în parteneriat cu Camera Deputaților României: BURSA NAȚIONALĂ A INVENȚIILOR ROMÂNEȘTI (20 iunie 2017) Pornind de la succesul înregistrat de inventatorii români la Salonul Internațional de...
Susținerea unor proiecte de cercetare de importanță deosebită, precum și a unor proiecte dedicate protejării patrimoniului și culturii naționale precum și susținerea unor proiecte de cercetare privind protecția împotriva amenințărilor asimetrice și a terorismului
Instrumente a) Proiectul Super Șoim este rezultatul parteneriatului dintre Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Cercetării și Inovării și Ministerul Economiei, fiind una dintre prioritățile MCI, având în vedere faptul că proiectul se referă la „Concepția de...
Alocarea de fonduri de investiții pentru cofinanțarea de instalații experimentale de omologare produse sau servicii suport pentru transferul tehnologic
Instrumente a) Fondul alocat de la bugetul de stat pentru investiţii, pentru institutele naţionale de cercetare-dezvoltare aflate în coordonarea Ministerului Cercetării și Inovării pe perioada 2017 - 2018, este de circa 45 de milioane de Lei, repartizat după cum...
Acordarea de sprijin financiar pentru proiectele de transfer tehnologic
Instrumente PNCDI III, Programul 2 – Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin cercetare, dezvoltare şi inovare - pentru a sprijini creşterea productivităţii întreprinderilor şi progresul pe lanţurile de valoare, prin CDI, în cadrul unui sistem naţional de...
Folosirea cu prioritate a indicatorului de rezultat „brevet” în finanțare pentru stimularea invențiilor românești de la concepție la aplicare
Instrumente a) PNCDI III - P 1 - Premierea rezultatelor cercetării - brevete: Competiţie anuală; 2.248.537 lei - Bugetul competiţiei 2017 - 2018; 480 aplicaţii finanţate pentru perioada 2017 - 2018. b) PNCDI III - P 2 – Creşterea competitivităţii economiei româneşti...
Susținerea cooperărilor internaționale pe plan bilateral în domeniul CDI
Instrumente Mobilitatea România – China Termen finalizare depunere: 31.03.2018 Bugetul alocat acestei competiții: 1,5 milioane lei. Au fost depuse 86 de aplicaţii, dintre care 72 au fost declarate eligibile şi au fost admise la finanţare 29 de proiecte. La data de 24...
Dezvoltarea capacității administrative a MCI în vederea asigurării cadrului necesar pentru transferul cu operativitate a rezultatelor cercetării științifice în beneficiul societății și orientării politicilor în domeniu CDI
Instrumente a) Ministerul Cercetării şi Inovării în parteneriat cu Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, Cercetării, Dezvoltării și Inovării şi Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale - INCSMPS...
Susținerea cu precădere a cercetării aplicative la nivel național
Instrumente HG nr. 8/2018 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 583/2015 pentru aprobarea Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru perioada 2015 - 2020 (PNCDI III), publicat în: Monitorul Oficial 62 din 22 ianuarie 2018. Prin...
Susținerea proiectelor majore de cercetare
Instrumente ELI-NP – Pentru susţinerea activităţilor în perioada 2017 - 2019 a fost prevăzut un buget de circa 1 miliard lei. DANUBIUS - RI – S-a inițiat proiectul pregătitor pentru consorțiul din România (2017) și s-a semnat contractul de finanțare (7 mai 2018),...
Încurajarea echipelor de cercetare românești să participe la competițiile din cadrul programului Horizont 2020 și susținerea proiectelor câștigătoare
Instrumente a) Sunt în curs de finanțare 42 de proiecte prin instrumentul de finanţare „Premierea participării la Horizon 2020” - Subprogramul 3.6 - Programul 3 - Cooperare europeană şi internaţională (având ca scop creșterea performanţei instituționale prin premierea...
Crearea condițiilor pentru dezvoltarea infrastructurii de cercetare din România utilizând cofinanțarea din fonduri europene
Instrumente a) Finalizarea Road map-ului național prin proiectul SIPOCA 27, care a permis ridicarea condiționalității ex ante de către Comisia Europeană (septembrie 2017). b) Lansarea procedurilor și competiției pentru Programul Operațional Competitivitate: Proiecte...
Reorganizarea Consiliilor consultative ale Ministerului Cercetării și Inovării
Lărgirea bazei de consultare strategică și operațională pentru Ministerul Cercetării și Inovării prin reorganizarea Consiliilor consultative ale MCI având o bază largă de reprezentare a mediului academic, științific și economic, inclusiv sindicate și patronate din...
Stimularea participării active a experților în proiecte de cercetare, dezvoltare și inovare prin creșterea plafoanelor de salarizare pentru proiecte finanțate din diferite surse, inclusiv fonduri europene
Instrumente a) HG nr. 751/2017 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 327/2003 privind plafoanele pe baza cărora se calculează costurile salariale directe la contractele de finanţare încheiate din fonduri bugetare, publicat în: Monitorul Oficial 818 din...
Scutirea de impozit pe venit pentru salariile obținute din proiecte de cercetare, dezvoltare și inovare
Instrumente a) Modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (scutire de impozit). b) Legea nr. 158/2017 pentru stimularea personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare din instituţii de învăţământ superior de stat şi unităţi de...
Respect și demnitate pentru femei
Guvernul a introdus Ordinul de protecție provizoriu, prin care polițiștii pot înlătura de îndată agresorul din domiciliu. A fost aprobată Strategia Națională în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați pentru perioada 2018-2021. A fost inițiată formarea...
Proiectul Legii Internshipului, adoptat de Guvern
Prin adoptarea, de către Guvern, a proiectului Legii Internshipului, tinerii în vârstă de cel puțin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite în firme private sau instituții publice, pentru perioade de cel mult 6 luni.
Planul de Implementare a Garanției pentru Tineret 2017-2020
Guvernul a aprobat Planul de Implementare a Garanției pentru Tineret 2017-2020, document strategic în domeniul ocupării tinerilor, ce va continua măsurile și programele puse în aplicare prin Planul de Implementare a Garanției pentru Tineret 2014-2015, elaborat ca...
Noi standarde de calitate pentru beneficiarii sistemului de asistență socială
Au fost aprobate noile standarde minime de calitate în domeniul serviciilor sociale. Standardele, care nu au mai fost revizuite din anul 2015 și sunt prevăzute în Programul de Guvernare 2018-2020, se adresează tuturor categoriilor de persoane aflate în dificultate...
Noi atribuții de control pentru Inspecția Muncii
1. Inspecția Muncii a primit noi competențe în activitatea de control în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă, fiind aprobat actul normativ privind Statutul Inspectorului de Muncă. 2. A fost modificată structura organizatorică a IM,...
Stimularea participării pe piaţa muncii a persoanelor apte de muncă aflate în risc de excluziune socială
Tinerii dezavantajați se vor putea angaja, timp de 24 de luni, în instituțiile publice locale, pentru a dobândi diverse competențe. Instituțiile publice locale vor fi implicate în procesul de integrare pe piața muncii a tinerilor dezavantajați, pentru a-i sprijini să...
O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități
Creşterea sprijinului acordat familiilor care au în îngrijire persoane cu dizabilităţi. Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilități a fost majorată semnificativ începând cu 1 ianuarie 2018. Copiii cu dizabilităţi beneficiază de creșterea sprijinului...
Atestarea stațiunilor turistice
Atestarea stațiunilor turistice 2017: au fost atestate 10 stațiuni de interes turistic local BAIA DE FIER (GORJ), BOGHIȘ (SĂLAJ), COLIBIȚA (BISTRIȚA-NĂSĂUD), MOISEI (MARAMUREȘ), NEGREȘTI OAȘ (SATU MARE), POJORÂTA (SUCEAVA), SÂNGEORGIU DE MUREȘ (MUREȘ), ZONA BĂILE...
Comitetul Interministerial pentru Turism
Comitetul Interministerial pentru Turism a fost constituit pentru promovarea unui cadru instituţional adecvat pentru coordonarea politicilor publice şi acţiunilor cu impact asupra turismului la nivel naţional, pentru monitorizarea evoluţiilor sectoriale şi pentru...
Turism – Înființarea Organizaței de Management al Destinației
Organizația de Management al Destinației Noțiunea de OMD a fost aprobată prin OG 15/2017 aprobată cu completări și modificări prin Legea 275/2018. Prin înființarea Organizaţiei de Management al Destinaţiei (OMD) se stabilește parteneriatul între autorități publice...
Turism – Reprezentarea României în țările membre ale Uniunii Europene și în țări terțe
A fost adoptată HG 740/2018 pentru modificarea și completarea HG 24/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Turismului astfel încât există cadrul legislativ necesar pentru înființarea birourilor de promovare turistică externe. Ministerul Turismului va...
Valorificarea potențialului turismului SPA-Wellness
Stațiunile balneare, în masterplanul de investiții în turism, au fost încadrate ca stațiuni turistice de interes național astfel încât procentul de finanțare din partea Ministerului Turismului să fie de 90%. A fost elaborat programul de finanțare pentru modernizarea...
Stimularea investițiilor în infrastructura turistică
A fost simplificată procedura de selectare a proiectelor de investiții în infrastuctura turistică. În faza inițială, UAT-urile trebuie să prezinte doar documentația proiectelor până la stadiul de studiu de fezabilitate. Cheltuielile realizării proiectului tehnic se...