1. Inspecția Muncii a primit noi competențe în activitatea de control în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă, fiind aprobat actul normativ privind Statutul Inspectorului de Muncă.
2. A fost modificată structura organizatorică a IM, respectiv ITM -uri și a fost creat compartimentul special pentru combaterea muncii la negru.
3. Au fost introduse reglementări noi în Codul muncii privind munca nedeclarată:
- Angajatorul are obligația de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă și documentele de evidenţă a timpului de muncă prestat zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit a programului de lucru. Această reglementare creează posibilitatea verificării în timp real a formei de angajare a persoanelor care desfășoară activitate la locul de muncă supus controlului, prin confruntarea imediată a datelor existente în documente cu cele transmise în registrul general de evidență a salariaților.