2018 este încă un an în care ne-am atins obiectivele în privinţa atragerii fondurilor europene! Iar la început de 2019, România prinde viteză.
Chiar în aceste zile, când România a preluat preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, absorbţia fondurilor europene se cifrează la 26%, procent apropiat de media Uniunii Europene. Să nu uităm că România a pornit de la o rată de absorbţie zero!
Acest procent de 26% în cifre absolute înseamnă aproape 8 miliarde de euro, investiţii de care au beneficiat şi beneficiază în continuare milioane de români, autorităţile locale şi, de asemenea, mediul de afaceri.
În decembrie, spre finalul lunii, am trimis la Comisia Europeană mai multe cereri de rambursare şi aşteptăm să se întoarcă în România cât mai repede încă 355 de milioane de Euro.