Organizarea unor evenimente la nivel național, la Palatul Parlamentului, în parteneriat cu Camera Deputaților României:

BURSA NAȚIONALĂ A INVENȚIILOR ROMÂNEȘTI (20 iunie 2017)

Pornind de la succesul înregistrat de inventatorii români la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva – 2017 și la Salonul INNOVA BARCELONA – 2017, din dorința de a-i prezenta pe inventatorii români de succes marelui public din România și mai ales mediului de afaceri românesc, pentru a impulsiona valorificarea acestor ingenioase realizări în economie, MCI a avut inițiativa organizării Primei Ediții a BURSEI NAȚIONALE A INVENȚIILOR ROMÂNEȘTI. Evenimentul a fost organizat de MCI la Palatul Parlamentului, în Sălile Unirii și Take Ionescu, în parteneriat cu Camera Deputaților, sub patronajul Președintelui Camerei Deputaților, domnul Liviu Dragnea, și în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României.

Salonul Cercetării Românești „CONCEPUT ÎN ROMÂNIA” (25-27 octombrie 2017)

Organizat de Ministerul Cercetării și Inovării  în parteneriat cu Camera Deputaților României și în colaborare cu UEFISCDI, la Palatul Parlamentului, în Sălile Unirii, Take Ionescu și I.C.Brătianu, cu scopul de a realiza cea mai eficientă promovare pentru rezultatele cercetării științifice din România, precum și pentru cele mai noi și ingenioase tehnologii și produse realizate în baza unor brevete de invenție.

FORUMUL INOVĂRII (26-27 octombrie 2017)

În paralel cu Salonul Cercetării Românești a fost organizată cea de-a zecea ediție a FORUMULUI INOVĂRII, găzduită de Sala I.C.Brătianu, în perioada 26-27 octombrie 2017.