Modificarea OUG 114 aduce soluții bune pentru toată lumea – populație, companii, statul român.
Noua formă a OUG 114 este de tip WIN-WIN! Negocierile și discuțiile extinse au condus la soluții bune, agreate de toate părțile implicate, care aduc beneficii atât populației, cât și companiilor și statului român.
Ce se modifică!
1. Ratele la creditele cu dobânda variabilă nu mai au ca referință ROBOR care era calculat la COTAȚII, ci un indice calculat în funcție de TRANZACȚIILE bancare efective.
• Această reformă a ROBOR este conformă cu reforma EURIBOR a Băncii Centrale Europene.
2. Se ajustează mecanismul taxării activelor bancare astfel încât să fie încurajată acordarea de împrumuturi – atât populației, cât mai ales companiilor – la dobânzi cât mai mici, pentru a crește gradul de intermediere financiară și implicit dezvoltarea economică;
• Se stabilesc cote diferențiate de impozitare, în funcție de cota de piaţă deținută de instituția bancară.
• Se instituie mecanisme de reducere a taxei pe active, în funcție de modul în care instituțiile bancare contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind creşterea soldului creditelor acordate sectorului neguvernamental (societăților nefinanciare și gospodăriilor populației) și reducerea marjelor de dobândă.
• Instituțiile bancare care, prin activitatea desfășurată, vor acționa în sensul atingerii obiectivelor menționate, vor beneficia de reduceri, parțiale sau totale, la plata taxei.
3. Pentru perioada 2019-2024, companiilor din energie li se asigură o rată bună de rentabilitate a capitalului investit de 6,9%, în condițiile în care prețurile la curent pentru populație nu vor crește în următorii 3 ani!
4. Pentru perioada 2019-2024, în activitatea de transport și distribuție a gazelor naturale, se asigură o rentabilitate de 6,9% a capitalului investit, în condițiile în care producătorii au obligația să vândă gazul extras în România la prețul maxim de 68 lei/MWh, în intervalul aprilie 2019 – februarie 2022. Acest lucru înseamnă că prețul gazelor pentru populație nu va crește în următorii trei ani!
5. Se suspendă până la data de 31 mai 2019 obligația impusă administratorilor fondurilor private de pensii de a-și majora capitalurile sociale; pe perioada suspendării se revine la capitalul social minim obligatoriu prevăzut pentru un administrator de fond privat de pensii, de minimum 4 milioane de euro, constituit în echivalent lei.
Cine, ce câștigă!
1. ROMÂNII, care vor avea credite mai ieftine, pentru că ratele vor fi mai mici, urmare a înlocuirii ROBOR cu un nou indicator de referință mai mic, stabilit pe baza dobânzilor la tranzacțiile interbancare, nu la cotații.
• Observație! Dat fiind că noul indicator se aplică la creditele noi, începând cu mai 2019, românii care au contractat deja împrumuturi bancare pot să beneficieze de noile prevederi în condițiile în care solicită băncilor renegocierea contractelor, respectiv refinanțarea creditelor în condițiile înlocuirii ROBOR cu noul indicator de referință.
2. COMPANIILE ROMÂNEȘTI, care vor avea acces la credite mai ieftine, urmare a cointeresării băncilor de a finanța economia, pentru că astfel vor fi scutiți/vor plăti o taxă mai mică pe activele deținute.
• Până acum, băncile din România creditau cel mai puțin sectorul privat, ca pondere în PIB, din întreaga Uniune Europeană. Chiar BNR a criticat modelul de afaceri al băncilor (Raportul de Stabilitate Financiară, decembrie 2018) – pentru că este mai degrabă orientat către un efect de preț (practicarea unor marje ridicate comparativ cu alte țări din regiune), decât pe unul de volum (creșterea creditării).
3. BĂNCILE, care vor câștiga din creșterea volumului creditării economiei.
4. ECONOMIA NAȚIONALĂ, care va beneficia de investiții mai multe, mai consistente, care vor aduce dezvoltare și creare de noi locuri de muncă.
• Ceea ce s-a întâmplat până acum nu era normal. Depozitele din sistemul bancar sunt cu aproximativ 30% mai mari decât creditele (februarie 2019) – există un exces de resurse care pot fi împrumutate economiei reale.
5. ÎNCREDEREA PUBLICĂ; prin noua formă a OUG nu mai există discuții privind manipularea ROBOR, fapt care nu va mai constitui temă de speculație ori manipulare.
De ce a acționat Guvernul astfel?
Fără presiunea exercitată de OUG 114, respectiv existența efectivă a acestui act normativ cu toate obligațiile pe care le impunea, înlocuirea ROBOR (fictiv) cu indicele pe bază de tranzacții efective ar fi fost imposibilă!
Foarte important!
- Guvernul nu vrea bani la buget din taxa pe activele bancare.
- În condițiile în care băncile măresc creditarea economiei reale cu peste 8% față de referință și reduc marja, adică diferența dintre rata dobânzii la credite si cea la depozite, cu același procent de 8%, taxa pe activele bancare va fi ZERO. Guvernul taxează doar lăcomia!
- Obiectivul strategic al guvernării PSD este ca populația să plătească rate mai mici la credite, apropiate de cele din UE, ca să înlăturăm dublul standard; companiile românești să aibă acces la credite și să plătească rate mai mici pentru investiții, urmare a unor dobânzi similare celor din Occident – prin urmare, să înlăturăm dublul standard și-n acest domeniu.