Ministerul Fondurilor Europene a lansat, prin Programul Operațional Capital Uman, mai multe linii de finanțare dedicate susținerii unei mai bune colaborări între școală, universități și companii.
1. Un astfel de program este Bursa Profesională, prin care 80.132 elevi din preuniversitar (clasele IX-XI învățământ profesional, inclusiv învățământ dual), vor fi stimulați să-și continue studiile cu burse acordate din fonduri europene. 20% dintre elevii care vor primi burse provin din mediul rural. Bursa, în valoare de 200 lei, se plătește tuturor elevilor, indiferent de veniturile părinților, dar în anumite condiții de frecvență la cursuri. Suma alocată programului este de 83 milioane euro.
2. Tot prin Programul Operațional Capital Uman vor fi alocate fonduri de 63,72 milioane euro pentru creșterea calității învăţământului profesional şi tehnic românesc.
Concret, vor fi finanțate activități de creștere a calității și de adaptare a ofertei educaționale la cererea de calificări şi competenţe de pe piaţa muncii. În acest scop, vor fi organizate stagii de formare pentru profesorii din învățământul profesional şi pentru întreg personalul implicat în instruirea elevilor. De asemenea, partenerii economici vor fi stimulați financiar, prin subvenții, să se implice în formarea profesională iniţială (se va acorda sprijin financiar în baza unor convenții semnate între școală și angajator pentru cheltuielile realizate cu elevul). Vor fi puse la punct mecanisme de monitorizare a inserţiei profesionale a absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic.
Astfel, sprijinim în special dezvoltarea învățământului dual, iar fișa de proiect la care lucrează Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic pentru a o depune la Autoritatea de Management POCU are o valoare de aproximativ 90 de milioane euro – vom folosi mecanismul supracontractării.
3. Stagii de practică – O altă măsură sprijinită din fonduri europene pentru programe de învățare la locul de muncă. Apelul se află în implementare, cu 86 de contracte semnate, în valoare de 35 milioane de euro.
Vizează rata crescută de participare a elevilor din învățământul secundar și terțiar non-universitar la programe de învăţare la locul de muncă. Sunt vizate în special sectoarele economice cu potențial competitiv şi din domeniile de specializare inteligentă. De asemenea, apelul de proiecte vizează rata crescută de participare a studenţilor la programele de învăţare la locul de muncă (stagii de practică, internship-uri) din cadrul parteneriatelor nou înființate sau dezvoltate, care să faciliteze inserția pe piața muncii a absolvenților de studii terțiare. Beneficiari – 19.209 studenţi.
4. Tot pentru învățământul superior, Ministerul Fondurilor Europene a lansat apeluri de proiecte în valoare de 155 milioane de euro pentru sprijinirea studenților defavorizați, a doctoranzilor și a cercetătorilor post-doctorat în antreprenoriat. Prin aceste măsuri dorim să determinăm mediul universitar sa se deschidă către piața muncii.
5. Ministerul Fondurilor Europene a semnat împreună cu Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) un contract de 6,4 milioane de euro pentru implementarea unor activități menite să ducă la creșterea angajabilității absolvenților de învățământ superior românesc prin identificarea profesiilor emergente, un studiu privind adecvarea ofertei educaționale din România la dinamica profesiilor emergente și o cercetare sociologică privind angajabilitatea absolvenților de învățământ superior din România. În cadrul acestui proiect se va pilota și conectarea bazelor de date din învățământul superior cu bazele de date privind angajații din România pentru a avea un instrument real de monitorizare a absolvenților pe piața muncii.