Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU), anunță deschiderea apelului Educație de calitate în creșe la nivel național.
Proiectele finanțate în cadrul apelului vor contribui la creșterea numărului de copii din categoriile dezavantajate care vor putea fi înscriși în creșe, dar și la îmbunătățirea competențelor personalului care se ocupă de acești copii.
În cadrul apelului va putea depune proiecte Ministerul Educației Naționale.
Buget – 4 milioane de Euro, din care 3,37 de milioane de Euro reprezintă valoarea fondurilor nerambursabile.