Echilibrat, robust și deplin sustenabil, construit pe realitățile anilor precedenți și cu proiecții profesioniste până-n 2022.

Este un buget cu alocări-record suplimentare în 2019 față de 2018 pentru domenii esențiale evoluției societății românești.

  • Educație +46,7%
  • Transporturi +54,9%
  • Sănătate +64,6%
  • Fonduri Europene +183%
  • Economie +162%
  • Tineret și Sport +95,3%
  • Turism +30,8%

Bazele bugetului de stat pentru 2019  

  • Produs Intern Brut – 1.022 miliarde de Lei
  • Creștere economică – 5,5%
  • Inflație medie anuală – 2,8%
  • Deficit bugetar (cash) – 2,55% din PIB
  • Deficit ESA – 2,57% din PIB, cu încadrare în ținta de sub 3%
  • Datorie guvernamentală – 35,3% din PIB
  • Număr mediu de salariați – 6,65 milioane
  • Câștig salarial mediu net lunar – 3.085 lei (+14,89% față de 2018)

Obiectivele esențiale ale bugetului de stat pentru 2019

  • Susținerea investițiilor publice – se alocă 46,8 miliarde Lei – 4,57% din PIB.
  • Sănătate – Se alocă 5 miliarde Lei în plus față de anul trecut.
  • Educație – Se alocă 9,8 miliarde de Lei în plus față de anul trecut.
  • Apărare – Se alocă în continuare 2% din PIB conform angajamentelor asumate față de partenerii din NATO; dată fiind creșterea PIB, înseamnă o sumă ÎN PLUS cu 1,45 de miliarde de Lei.
  • Majorarea pensiilor – A fost suplimentat cu 6,5 miliarde de Lei bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pentru majorarea cu 15% a pensiilor începând cu luna septembrie 2019.
  • Finanțarea acțiunilor aferente președinției Consiliului UE – 318,8 milioane de Lei s-au alocat special în bugetele instituțiilor pentru acest scop.
  • Susținerea mediului de afaceri – Sunt 9,395 de miliarde de Lei pentru 11 programe specifice.

Alocări-record pentru bugetele locale

  • 11 miliarde de Lei din TVA. Este cu 95% mai mult față de 2018, respectiv cu 5,4 miliarde de Lei în plus, pentru echilibrarea bugetelor locale.
  • 100% din impozitul pe venit, respectiv 22,2 miliarde de Lei, cu 48% mai mult decât în 2018.
  • 10,9 miliarde de Lei – Toate, subvenții de la bugetul de stat care se alocă prin bugetele unor ministere.
  • Creșterea consistentă a sumelor pe care se fundamentează bugetele locale:
    • Minimum 400 de lei/locuitor (+60% față de 2018) pentru bugetul consiliilor județene.
    • 1.200 de lei/locuitor (+60% față de 2018) pentru orașe/comune.
    • 1.350 de lei/locuitor pentru sectoarele Bucureștilor.
    • 1.450 de lei/locuitor pentru municipiul București.
  • Totalul sumelor care merg de la bugetul statului către bugetele locate se ridică la 46,6 miliarde de Lei – adică 60,5% din totalul veniturilor bugetare locale – cu 22,4% mai mult decât anul trecut.
  • Prin urmare, autoritățile n-au ABSOLUT NICIUN MOTIV OBIECTIV SĂ SE PLÂNGĂ de faptul că au preluat finanțarea integrală a costurilor cu asistența socială, care, la nivel de țară, se ridică la 6,3 miliarde de Lei.

Observații

  • Bugetul de stat pe 2019 nu prevede DELOC VENITURI din APLICAREA TAXEI DE 2% AFERENTE ROBOR – taxa pe lăcomia bancară… acest lucru arată clar că guvernarea PSD nu a avut și nu are intenția să facă bani în plus pe seama băncilor, vrea doar să le determine să acționeze corect și onest, să nu mai crească artificial dobânzile și să smulgă din bunăstarea oamenilor pentru propriul profit…
  • …de altfel, proiecția bugetară indică o micșorare a costurilor statului cu dobânzile bancare, în 2019 vs. 2018, ceea ce înseamnă că dobânzile în ansamblu este de așteptat să scadă!
  • Serviciile speciale – SRI, SIE, STS, SPP – au un buget ușor crescut față de anul trecut. Este absolut firesc și necesar, urmare a realității obiective – România, timp de șase luni, deține și exercită președinția Consiliului Uniunii Europene, ceea ce impune sarcini, obligații legale consistent sporite și deci implicit costuri mai mari și alocări bugetare corespunzătoare… România nu-și poate permite să nu fie la înălțimea responsabilității sale europene din motive de politică internă.
  • Se fac speculații în privința reducerii/anulării programului Start-up Nation, dat fiind că ministerul pentru mediul de afaceri are o alocare cu 28,9% mai mică. Nu au suport! Programul Start-up Nation va continua. Finanțarea sa, dat fiind specificul, se face prin credite de angajament în valoare de 2 miliarde de Lei, ceea ce înseamnă că și în 2019 se susțin tot 10.000 de noi companii, ca și anii precedenți.