Continuă să crească numărul de salariaţi din România – Creşterea economiei a generat noi locuri de muncă.
La data de 8 aprilie 2019 erau înregistrate 81.484 de noi contracte de muncă active, comparativ cu 1 ianuarie 2019 şi cu peste 193.000 mai multe față de 1 ianuarie 2018.
De la 1 ianuarie 2017, guvernarea PSD a creat 230.000 de noi locuri de muncă în România. Practic, în doi ani de guvernare PSD, efectivul salariaților a crescut cu 7.000 de persoane, numărul celor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială s-a redus cu 1,6 milioane, iar al celor aflate în deprivare materială severă, cu 2,4 milioane.
Ocuparea forței muncă este la maximul ultimilor 17 ani! Rata ocupării forței de muncă pentru persoanele între 20 și 64 de ani a fost în 2017 de 68,8%! Mai mult, în 2019, România a atins cota de 70% rată de ocupare a forței de muncă, stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.
În paralel, şomajul este la cel mai mic nivel din ultimii 10 ani, de 4,1%. Numai șapte țări membre ale Uniunii Europene au avut, în 2018, o rată a șomajului mai mică decât România.