România – locul 1 în UE ca absorbție de fonduri destinate agriculturii, pentru 2019.
Raportat la totalul absorbției fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală, România se situa, în ianuarie 2019, pe locul 6, la egalitate cu Cehia și Lituania.
România – locul 2 în UE, ca plăți efectuate către beneficiarii FEADR.
- Pentru perioada 2014-2020, România are o alocare din FEADR de 8.1 miliarde de Euro, situându-se pe locul 6 în Uniunea Europeană după Italia, Franța, Germania, Polonia și Spania.
- Cunoscut ca Pilonul II al Politicii Agricole Comune (PAC), Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) a fost îmbunătățit în perioada 2014-2020 printr-o reformă amplă, în urma căreia România a primit o alocare de 8.1 miliarde de Euro, la care se adaugă contribuția națională, în valoare de 1,3 miliarde de Euro.
- Beneficiarii acestor plăți sunt fermierii, procesatorii, antreprenorii și autoritățile publice locale din România, care și-au luat angajamentul de a realiza proiecte ambițioase, cu impact economic pozitiv, pe termen lung, menite să contribuie la dezvoltarea spațiului rural, prin investiții eficiente și rentabile, la standarde europene.